luni, 30 martie 2009

Watchmen

A trecut si week-end-ul si m-am uitat la un film promitator (pana sa il vad). Watchmen se numeste si se vrea un science-fiction, amestecat cu iubire si cu drama. In prima faza pare destul de okay, pana incep sa ti se roteasca rotitele si sa mearga mecanismul. Actiunea se petrece in anul 1985 cand un "super-erou" este omorat. La inceputul filmului ni se spune ca acesti "super-eroi" erau de fapt oameni cu diverse masti care aveau mana libera sa lupte impotriva criminalitatii. Unul singur dintre ei era diferit: Dr. Mannhatan, el fiind si singurul de care iti dadeai seama ca are superputeri.

Dupa care apare un tip: Rorschach. M-am uitat de vreo 5 ori la film si nu mi-am dat seama nici pana acum de ce i se tot miscau petele alea negre pe masca alba care ii acoperea fata, din moment ce atunci cand a dat masca jos, petele nu se mai miscau. Care era faza? Are un innalbitor nehotarat?

Dar revin la Dr. Mannhatan, aceasta enigma pentru mine... Care este rolul lui in poveste? La ce lucreaza el? Si plus de asta, mi-l arata in toata splendoarea lui...GOL! Probabil virginele (cate or mai fi in lumea asta) deja au vise excentrice as putea spune cu respectiva extensie. NU sunt gelos, nu vreau sa se inteleaga aiurea, dar nu inteleg care era rolul acestui aspect intr-un film care se vrea actiune. Probabil sa ne arate ca "AM CU CE!" cu iubita lui - Ms. Jupiter - care il lasa pentru un altul (care probabil o avea mai mica dar era mai tandru, mai afectuos, mai atent - borrrrrrrrrriiiinnggg, old school, invechita treaba, stim si noi cum stau lucrurile). Sau probabil au ascultat si ei Vacanta Mare intr-un sketch mai vechi de al lor: "Chicioarele X! Episodul din seara aceasta: Jetul paranormal!"
Si apoi faza cea mai tare, care m-a amuzat teribil: anul 1985, New York, 1985, Mannhatan, 1985, aveau farfurii zburatoare!! Extraordinar dom'le, extraordinar! Ce nu avem noi (tot Pamantul) in 2009, ei aveau in 1985.

Oricum a fost un kitsch de film, nu il recomand nimanui nici macar atunci cand nu are ce face. Mai bine iese la o plimbare, isi verifica mail-ul, se joaca ceva...ORICE dar numai sa nu te uiti la asa ceva. Si nu ca mine, de 5 ori numai ca sa incerci sa gasesti ceva cat de cat plauzibil. Sau cel mai bine, faceti cum fac si eu in momentele urmatoare: dati search pe youtube.com la Chris Rock. O sa gasiti stand-up comedy cu el si nu o sa va para rau. GARANTEZ!!!

joi, 26 martie 2009

Desenele copilariei

Chiar acum cateva minute am citit in ziarul "Adevarul" ca luna trecuta (din pacate nu am stiut pentru ca m-as fi dus cu cea mai mare placere) s-a tinut "Serata desenelor animate". Probabil toti o sa sariti "ca arsi": "Si la varsta asta te mai uiti la desene animate?" NU! La varsta asta nu ma mai uit la desenele animate....actuale. Nu am ce vedea! Sunt niste idiotenii, niste cretinatati aceste desene animate. Nici nu le mai poti numi desene animate... In cel mai fericit caz le poti numi prostii parkinsonate. Un tremurici acolo pe ecran cu tenta de haz.

Dar sa revin la aceasta minunata serata. La acel eveniment s-au prezentat desenele animate ale copilariei mele, ale copilariei celor nascuti cu cativa ani inainte de revolutie. Cei care am prins Mianul si Balanel, Lolek si Bolek, Nu Pagadi!, Gay Purree ("Parisul Vesel" pentru cine nu stie), Tom si Jerry, Chip & Dale, Gopo, Gooffy, Mickey Mouse si multi altii pe care i-as putea enumera. Chiar si dupa '90 au fost cateva desene animate de calitate: Saiber Rider and the Star Sherrifs, Teenage Mutant Ninja Turtles, BlackStar, Lone Rider, Voltron, Macron 1, Sandy Belle, Candy Candy etc. Sunt desene animate care ne-au facut sa simtim ca traim, ca avem o copilarie extraordinara, nemaipomenita. Inainte de '90 aveam de la orele 19:00 su 19:30 doar 10 minute de desene animate, dar acele 10 minute ne trezeau la viata, ne puneau in pielea diverselor personaje, ne faceau fericiti. Dupa '90 erau de la orele 17:00 pana la orele 17:30. De la 17:30 stiu ca incepeau diverse seriale de actiune: A-Team, Kitt, Knight Rider, Star Trek. Cel din urma fiind si ultimul care a incheiat seria "orei" care ne tintuia in fata televizorului. Dupa el, potopul! Au intervenit televiziunile straine. Pana la un moment dat, a fost totul superb. Vedeam Johnny Quest, Space Ghost, Birdman, The Fantastic Four, X-Men (si apropo: filmele Fantastic Four si X-Men au fost niste kitsch-uri fata de adevaratele desene animate), Sailor Moon, Oli & Benji si multe altele pe care nu mi le pot aminti acum.

Probabil ca o sa spuneti: "Bine, bine dar si copiii din ziua de azi au: Naruto, Dexter's Laboratory, Minimax si Jetix!" (ultimile doua fiind canale de televiziune si le-am adaugat pentru ca v-am zis ca nu ma mai uit la desenele din ultima vreme - adica vreo cativa ani buni). Le-or avea, dar din cate am inteles eu de pe la copiii din ziua de azi, Naruto e un desen animat cu o lupta intre oameni cu super puteri etc. De ce l-or difuza, nu stiu. E o copie de pe DragonBall Z toata ziua. Doar fetele sunt schimbate, atat! Apoi, mi-am adus aminte, mai e unul...Ben 10 se numeste. Unul cu niste carti de joc, scoate monstri, lupte, chestii, nu-stiu-ce. Fratilor, va dau cate carti de joc vreti, cumpar toate cartile de joc de la Conte, Cartexim si care o mai fi. Vi le dau pe toate, dar numai nu ne mai prostiti in halul asta. Dexter, ce sa mai zic?! A inceput cam din 1998 si nu s-a schimbat deloc. El nu a mai crescut, laboratorul nu si l-a mai modernizat si el deloc, sora-sa la fel de proasta. Stau si ma intreb: ei nu mai cresc deloc? sau macar poante noi sa mai aduca si ei...astea sunt expirate.

"Pe vremea mea", ca ajung la vorbele bunicilor mei, parintii stateau alaturi de copii la desene animate, se uitau si radeau impreuna. Acum parintii lasa copilul la desene si isi face de treaba. Nu vi se pare ca e o ruptura undeva?

Intr-adevar, unele desene animate de la acea vreme erau destul de slab realizate - la conceptul grafic ma refer ( vezi BlackStar, Mianuel si Balanel, Lolek si Bolek) - dar aveai ce invata din ele. Fie ca era lupta binelui impotriva raului, fie ca te invata sa fii practic, fie ca te invata sa mananci sanatos, fie ca te invata sa faci sport...aveai ce invata din ele. Nu vad absolut nimic de invatat din cele din ziua de azi...ABSOLUT nimic!